Adaugă resursă

Atenție: Resursele nou adăugate vor fi publicate după ce au fost revizuite.

TOLERANȚA, REZULTATUL BUNEI EDUCAȚII!

 

Tipul de activitate:

  • Activitate de educație interculturală
     
    Resursele implicate (număr de cadre didactice, număr de elevi etc.):
    1. Resurse umane: elevii clasei a III-a A, prof. înv. primar……………..
    2. Resurse materiale: laptop, videoproiector, hârtie, imprimantă, xerox, coli flipchart, creioane colorate / acuarele, aparat foto
       

Menționarea spațiilor de desfășurare a activităților:

 

Scopul activității:

Dezvoltarea capacitaţii elevilor de a se tolera indiferent de religie, etnie, poziţie socială şi materială prin activităţi care stimulează creativitatea, originalitatea, socializarea şi competiţia.

 

Obiective:

  1. Promovarea unei concepţii sănătoase privind toleranța, cooperarea, înţelegerea, respectul faţă de sine şi faţă de ceilalţi;
  2. Educarea capacității de a emite judecăți de valoare;
  3. Adoptarea de către elevii școlii a unor comportamente pozitive, nondiscriminatorii, în relația cu cei din jur.
     
    Descrierea activităţii:
    În deschiderea activității, elevilor li s-a explicat necesitatea și scopul acesteia, după care, cu ajutorul elevilor, au fost definite câteva noțiuni / sintagme, printre care acelea de toleranță, familie monoparentală, dizabilitate, etnie rromă, mediu urban, mediu rural, dificultăți de învățare.
    În continuare, elevii au fost invitați să dea ascultare fabulei „Câinele și cățelul” de Grigore Alexandrescu (Anexa 1) și provocați la o discuție pe tema discriminării (elevii au identificat un exemplu de discriminare în fabulă și, pornind de la acesta, au discutat despre diferite situații care pot fi catalogate drept cazuri de discriminare în școli), a impactului acestui fenomen asupra oamenilor și a consecințelor negative ale discriminării.
    Împărțiți pe grupe, elevii au colaborat mai apoi în elaborarea de sloganuri pe tema toleranței / nondiscriminării și în ilustrarea ideilor lor de pace, prietenie, colaborare. Activitatea a fost  finalizată prin realizarea copacului toleranței.
     
     

Rezultate:

- nuanțarea sentimentului de respect pentru cei din jur și pentru valorile care dau sens vieții acestora;

- consolidarea relației de prietenie cu colegii de etnie rromă.

 

Modalități de evaluare a activității:

  • Albumul foto al activității, desenele realizate de către elevi
     
    Sugestii, recomandări:
  • Organizarea unor activități de acest gen în contextul celebrării Zilei Internaționale a Toleranței (16 noiembrie), eventual în parteneriat cu cadre didactice și elevi de la Școala Profesională Specială din localitate.
     

                 Observații:

  • Elevii au fost cooperanți și au manifestat un mare interes pentru această activitate care a oferit elevilor de etnie rromă prilejul de a-și face auzite părerile și sentimentele vis-à-vis de tema activității.
     
     

       Data                                                  Numele și prenumele cadrului didactic / Semnătura

 

 

 

 

 

 

 

Categorie
Disciplina