Colegiul Economic ”Emanuil Gojdu” din Hunedoara este una dintre cele șapte entități din Europa care formează consorțiul pentru dezvoltarea proiectului de educație financiară intitulat EQAFIT. Consorțiul, coordonat de Universitatea Folkuniversitetet din Suedia, are ca și parteneri Associazione EFFEBI – Italia, EBTN (European Banking & Financial Services Training Association) – Belgia, EFPA (Asociacion Española de Asesores y Planificadores Financieros) – Spania, Universitatea de Economie din Bratislava – Slovacia, Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara – România, SciFY – Grecia.
Împreună am stabilit un parteneriat strategic transfrontalier, cu o reprezentare echilibrată din punct de vedere geografic și de înaltă calitate a statelor UE în cadrul Programul Erasmus+.
EQAFIT (Enhanced Quality Assurance in the Financial Trening) este un proiect desfășurat pe o perioadă de 26 de luni decembrie 2020-martie 2023, finanțat prin programul Erasmus+ al Comisiei Europene, care își propune să sprijine furnizorii de Educație și formare profesională inițială în FSS (Sectorul serviciilor financiare) pentru a-și îmbunătăți oferta de calitate prin implementarea principiilor ”Asigurării calității” în conformitate cu recomandările EQAVET (Enhanced Quality Assurance in Vocational Education Training).
Grup țintă:
- Furnizorii VET care acționează în FSS
- profesori/formatori VET
- Experți QA (Quality Assurance)
- Instituții de învățământ superior
Obiectivele proiectului:
1. Îmbunătățirea sistemelor de asigurare a calității în programele VET. Din acest motiv, partenerii vor dezvolta Ghiduri și Instrumente pentru sprijinirea Furnizorilor VET în îmbunătățirea și/sau înființarea sistemelor de Asigurare a Calității.
2. Proiectarea Sistemului de urmărire a absolvenților și integrarea rezultatelor generale într-un Serviciu Online inovator, personalizat și accesibil pentru Furnizorii VET. Aceasta va avea ca scop sprijinirea sistemelor de calitate, cu un accent deosebit pe faza ACT a ciclului PDCA.
Principalele rezultate realizate în cadrul proiectului, până în prezent:
* Compendiu de zece bune practici în implementarea programelor VET
* cincisprezece instrumente și orientări pentru a consolida performanța furnizorilor de VET
Acestea pot fi accesate pe site-ul proiectului: https://www.eqafit.org/