Scopul educaţiei ecologice este de a forma cetăţeni conştienţi şi preocupaţi de mediul natural şi de cel creat de om, care să înţeleagă şi să acţioneze cu responsabilitate pentru ocrotirea mediului, şi, de aici, necesitatea implicării în activități cu caracter ecologic într-o măsură cât mai mare a cetăţenilor unei comunităţi prin instituţiile existente.
Adevărata educaţie ecologică îşi va atinge scopul numai atunci când elevii – cetăţenii de mâine – vor fi convinşi de necesitatea ocrotirii naturii şi vor deveni factori activi în acţiunea de conciliere a omului cu natura. Conştientizând frumuseţea mediului local, promovând pitorescul zonei în care locuiesc, copiii vor înţelege utilitatea acţiunilor ecologice.
Pentru a avea un stil de viaţă sănătos, copiii trebuie educaţi în spiritul unei atitudini pozitive faţă de mediul înconjurător în vederea formării unei conştiiţe civice şi a unui comportament participativ pentru însuşirea unor reguli cu caracter ecologic ce vizează asigurarea echilibrului dintre sănătatea individului, societăţii, a mediului.
Menirea noastră ca dascăli este aceea de a deschide mintea şi inima copiilor, de a-i ajuta să privească NATURA ca pe o prietenă, care are nevoie de dragostea şi respectul nostru. Orice copil poate deveni ocrotitor al naturii, cu condiţia să o îndrăgească. Pentru a iubi natura trebuie însă să o cunoaştem, să-i înţelegem şoaptele ei minunate, transmise prin glasul vieţuitoarelor ei.
Iubirea pentru NATURĂ nu se poate rezuma la simple declaraţii faţă de frumuseţile ei şi nu înseamnă doar dorinţa de a fi în mijlocul ei, ci a acţiona în folosul acesteia.
Orice cadru didactic trebuie să-i facă pe elevi să conştientizeze faptul că noţiunea de protecţie a naturii nu impune renunţarea la resursele oferite de aceasta, ci doar folosirea lor raţională, fără abuzuri. Se impune cultivarea interesului faţă de menţinerea unui mediu natural echilibrat, propice vieţii, dar şi a unui comportament favorabil ameliorării relaţiilor dintre om şi mediul natural în care trăieşte.Pornind de la aceste considerente am organizat şi desfăşurat cu elevii activităţi ecologice cum ar fi:
,,Parada Eco-Mărțișorul”- Elevii cu ajutorul părinților au confecționat costume din materiale reciclabile pentru realizarea unei parade a modei. Cele mai reușite costumații au fost premiate.
„Micii ecologişti în acţiune”- Activitate practică de amploare în care toți elevii școlii au fost grupați pe echipe având drept scop curățenia unei ulițe din comună , astfel toți elevii au avut ocazia de a discuta cu locuitorii comunei despre scopul lor de a avea și păstra o localitate curată.
Primăria din comună a pus la dispoziția tuturor elevilor din școală un echipament alcătuit din tricouri și șepci verzi. Astfel, echipele verzi au avut un impact profund la întâlnirea cu locuitorii comunei care au primit o lecție de viață văzându-i pe cei mici hotărâți și perseverând spre a-și atinge scopul –acela de a trăi într-o localitate curată.
,,Să reciclăm-peturile nu au ce căuta acasă!- Organizarea unei campanii de informare a colegilor și a altor membri ai comunității locale privind scopul și modul de organizare a acțiunii de colectare a deșeurilor.Stabilirea graficului de colectare.Contactarea instituțiilor abilitate.
- Loghează-te sau înregistrează-te să postezi comentarii