Profile picture for user Anca Tache
Trimis de Anca Tache la Mie, 01/12/2022 - 11:24
  • Sursa foto: pixabay.com

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat zilele trecute în ce condiții școlile pot intra în online, în contextul valului 5 al pandemiei.

Astfel, potrivit ministrului, școlile în care rata de vaccinare este sub 60 de procente în ziua de vineri a săptămânii în curs, iar incidența infectărilor este mai mare de 3 la mie, intră în online luni, în săptămâna imediat următoare.

 „Articolul 3 din ordinul comun Ministerul Educaţiei - Ministerul Sănătăţii se raportează la rata de vaccinare din ziua de vineri. Dacă rata de vaccinare în ziua de vineri este sub 60 la sută şi rata de incidenţă a infectărilor este de peste 3 la mie, începând de lunea viitoare şcolile acelea intră în online. Repet, şcolile care îndeplinesc două condiţii simultan - rata de vaccinare mai mică de 60 la sută şi funcţionează într-o localitate în care rata de infectare este mai mare de 3 la mie”, a declarat Cîmpeanu, potrivit Digi24.

Desigur, această regulă se aplică și învățământului preșcolar.

Sursa: digi24.ro